Vulcanizare

Mai demult când lucram la service aveam un Tico al firmei cu care ne mai trimitea şefu pe teren. Într-o zi, cum mergeam spre o firmă cu care aveam contract, maşina începe să tremure. Oare ce se întâmplă? Opresc pe dreapta, mă dau jos şi inspectez. Roata din dreapta spate are pană. Şi încep: pun piatră la roată să nu fugă maşina, trag frâna de mână, scot cricu, mă pun să schimb roata, etc. Vreo 30-40 min. Eram destul de ocupat şi puţin emoţionat, deoarece nu mai schimbasem până atunci o roată. Nu prea mă uitam în jur. Am avut doar timp să observ un trecător, care se uita destul de ciudat la mine. Nu am înţeles iniţial de ce.

Într-un final, reuşesc că termin lucrarea. O admir, fiind destul de mulţumit. Maşina rezistă.

Nemaifiind ocupat, încep să mă uit prin jur. Oare ce era vis-a-vis de locul unde am tras eu pe dreapta? Exact, VULCANIZARE. :(

Am plecat mai departe, nervos fiind. La întoarcere am trecut pe la aceeaşi vulcanizare şi mi-a făcut pana în 5 minute. A costat 3 lei. Îmi schimbau şi roata pentru încă 3 lei. Apoi mi-am dat seama la ce se gândea acel trecător: “Uită la ăsta cu maşina de firmă, nu are nici măcar 6 lei să-şi schimbe roata.”

1 răspuns la "Vulcanizare"

Lasă un comentariu