Telefon Samsung E2120

Acum câteva zile m-am oprit în faţa reprezentanţei Orange din Lotus, uitându-mă la telefoane. Am vrut să fac un cadou, aşa că am decis să iau un telefon ieftin pe puncte Thank You. Am abonament la Orange de câţiva ani şi nu intenţionez să renunţ la el, aşa că l-am prelungit pe 2 ani şi am luat gratis acest Samsung E2120 la recomandarea agentului de vânzări (mi s-au scăzut 30 puncte thank you).

Telefonul e simpatic, puteam alege culoarea roşie sau albastră. Tastatura e iluminată foarte bine având o lumină albă puternică. Un plus al acestui telefon ieftin este că are loc de card microSD. Din păcate, locul de introducere a cardului este sub baterie, ceea ce face incomodă copierea datelor folosind un card reader de exemplu. Specificaţiile telefonului spun că acesta are bluetooth însă nu am găsit nicăieri în meniu ceva legat de bluetooth. Telefonul are şi radio şi vine cu nişte căşti în pachet. Camera foto este prezentă la acest mobil, având o rezoluţie maximă de 640×480. Aparatul e foarte uşor, iar exteriorul (lateral şi spate) este alcătuit dintr-un plastic lucios şi puţin alunecos.

Telefonul e o alegere bună pentru cei ce doresc un mobil foarte ieftin şi cu multe dotări.

1 răspuns la "Telefon Samsung E2120"

Lasă un comentariu