Oct 09
5
Luna de miere la Paris
În cele 10 zile petrecute la Paris am reuşit să vizităm aproape tot ce ne-am propus. Nu am reuşit să vizităm interiorul muzeului Louvre deoarece e foarte mare şi ne trebuia mult timp să ne plimbăm pe acolo.
Am călătorit cu Wizzair. Zborul a fost plăcut, avionul a fost un Airbus mare cu locuri cam strâmte, nu a scuturat foarte tare, dar mie tot mi-a fost frică. Deoarece e companie low-cost, nu oferă mâncare pe avion decât contra cost. Mâncarea pe avion e foarte scumpă (un sandwich nimuric e 4 euro) aşa că am preferat să fac foamea.
Am aterizat la aeroportul Beauvais care e la vreo 50 kilometri de oraş (1 oră de mers cu autobuzul). Un bilet de autobuz a fost 13 euro, iar scaunele erau cam incomode şi foarte strâmte.
În oraş a trebuit să luăm metroul. Ne-am descurcat cam greu iniţial, dar apoi am făcut rost de o hartă a Parisului gratis de la un chioşc cu informaţii, şi a mers treaba mai uşor apoi.
Am stat într-o garsonieră (mai multe detalii aici) foarte aproape de primărie (10 min de mers pe jos), Notre-Dame (15 min de mers pe jos) şi muzeul Louvre. A fost mai bine decât la un hotel, deoarece aveam de toate şi puteam să ne facem de mâncare sau să ţinem un iaurt în frigider. La restaurante mâncarea e foarte scumpă faţă de supermaket unde preţurile se pot compara cu cele de la noi la multe produse.
Au fost foarte mulţi turişti şi oameni care mai de care mai ciudaţi (îmbrăcaţi ca la circ sau cu diverse apucături), dar şi oameni de treabă (un negru simpatic, văzându-ne pierduţi în spaţiu, ne-a ajutat cu metroul fără să îi cerem ajutorul). Mulţi cerşetori, oameni fără locuinţă şi negri.
Transportul cu metroul e foarte bine pus la punct. Ne-am făcut abonament de 2 zile pe metrou (14,4 euro pe 2 zile nelimitat, iar un bilet cu o călătorie e 1,6 euro pentru zona 1, adică zona centrală).
Obiectivele importante sunt foarte frumoase şi imense. Seara turnul Eiffel e luminat, iar la fiecare oră, timp de 5 minute, se aprind multe beculeţe ce se tot aprind şi se sting de zici că turnul e un pom de Crăciun. Notre Dame e foarte frumoasă, am prins duminică o slujbă cu cor foarte frumoasă. Castelul de la Versailles e minunat, cu nişte grădini frumoase şi imense. Am stat vreo 5 ore acolo dar nu am reuşit să vedem tot. În castel ne-au dat căşti în care puteam asculta anumite detalii despre camera în care ne aflam.
Am urcat şi la etajul 59 a clădirii Montparnasse, de unde se vede tot Parisul (am avut reducere datorită abonamentului de metrou). Ne-am dat cu vaporaşul pe Sena (foarte fain, mai ales seara). Am luat biletele de pe net, care sunt mai ieftine cu aproape 50% decât dacă le iei de acolo (http://www.vedettesdupontneuf.com/).
În fiecare grădină sau parc, pe locurile fără iarbă, unde te plimbai, era praf pe jos iar seara ajungeam cu pantofii albi. Mai mult, erau mulţi care făceau jogging şi ridicau praful which sucked.
Terasele erau foarte multe iar mesele împânzeau trotuarul. Mie nu mi-a plăcut modul lor de a sta la terasă în mijlocul trotuarului iar la 2 paşi e drumul circulat de maşini poluante.
A fost bine, chiar dacă seara nu mai puteam de oboseală.
Tweet