DVD Player PHILIPS DVP3350

Autor: margeo. Data: 03 Dec 2009

Am fost delegat de părinţi să le cumpăr un DVD Player, aşa că am pornit prin magazine să caut câteva oferte. M-am uitat prin DOMO, în Real, în Carrefour şi Media Galaxy. După ce am studiat ofertele, m-am decis asupra unui DVD Player PHILIPS aflat în oferta Media Galaxy.

Mi-au plăcut mai multe lucruri la acest DVD Player PHILIPS. În primul rând, are un design plăcut, în al 2-lea rând era printre puţinele playere ce aveau şi USB iar 3, avea un preţ bun – 180 lei. USB-ul e util deoarece te poţi uita la un film, poze, sau asculta muzică de pe stick. Playerul ştie să citească de toate: DVD-uri cu filme în format Divx, mp3, poze, etc. Partea din spate a playerului oferă conectare SCART şi RCA. În pachet e inclusă telecomanda cu 2 baterii, dar nu era inclus niciun cablu, aşa că am luat un cablu SCART – SCART (player – TV) de 3 metri cu 20 lei din Carrefour. Garanţia e de 2 ani.

M-am jucat puţin cu el, merge bine, telecomanda e mişto, oferă cam toate funcţiile. Dacă pui filmul pe pauză, intră un screen-saver după vreo 5 minute. Probabil că se poate schimba această setare, dar fiind pe fugă nu am reuşit să îi testez toate funcţiile. Pe telecomandă se află 2 butoane, de SETUP şi MENIU unde probabil se pot modifica o grămadă de setări.

Eu sunt mulţumit de alegerea făcută, şi cred că e un candidat bun pentru un cadou de sărbători. :)

Mai multe specificaţii găsiţi chiar pe pagina magazinului Media Galaxy.

    1 răspuns

  1. DVD says:

    Azi am luat si eu unul de la Selgros. era la promotie 119 Ron…

Scrie un comentariu