Dec 09
19
Bec fază scurtă
Ieri dimineaţa am intrat în maşină, iar la aprinderea farurilor, becu de fază scurtă s-a dus. În pauza de la servici am purces spre un magazin cu piese auto pentru a achiziţiona una bucată bec denumit H7 pentru fază scurtă, maşina fiind un passat model 2003.
Ajuns lângă magazin, parchez pe o zonă ingheţată care mi-a făcut felul. Mă dau jos din maşină şi vreau să pornesc spre magazin. Între timp îmi dau seama că mi-am uitat portofelul, dar nu mai apuc să mă întorc deoarece mă trezesc lat lângă roata maşinii. Încă mă doare mâna cu care am lovit bordura. Nevasta din dreapta a râs atât de tare încât i s-a mişcat lentila de contact de la loc. După înjuraturile de rigoare, achiziţionez becul H7 fază scurtă no-name în valoare de 8 lei.
În parcare constat că becul se schimbă foarte uşor pe partea şoferului. Paşii pentru înlocuire sunt: 1. datu la o parte a bucăţii de plastic prinsă în cleme aflată în jurul capacului pentru antigel ca accesul să fie mai bun, 2. se scoate bucata moale de plastic ce acoperă becul. 3. se ia afară conectorul desprinzând clemele bucăţii din metal ce ţine becul. 4. se ia afară bucata de metal prin răsucire şi se bagă bec nou.
Dacă tot mă aflam în parcare, am vrut să dau jos noroiul îngheţat adunat lângă roţi, dar am fost apostrofat de un babalâc care îmi spunea că să nu las în parcare mizeria îngheţată de lângă roţi deoarece alţii nu pot parca, şi alte asemenea tâmpenii. WTF? Anyway, i-am raspuns de câteva ori “bine” sec, dar când am văzut că tot dă din gură, am renunţat şi m-am tirat lăsând operaţia pentru mai târziu.
Tweet